Andreea și Bogdan au deschis propria cabană oaspeților - Adela Parvu Blog

Ți-am tot prezentat case de vacanță făcute de diverse familii, care ulterior au devenit și pensiuni ori case de oaspeți, dar foarte rar am avut ocaziasă-ți spun despre astfel de situații la noi. Și mă bucur că acum chiar am acest exemplu de arătat pentru că sunt mulți oameni care ajung să-și ridice o casă de vacanță, dar să nu o exploateze la potențialul ei maxim. Andreea și Bogdan au decis, în urmă cu aproximativ trei ani, ca vechea casă ridicată de bunicul ei acum 50 de ani să fie transformată și să modernizată pentru ei. Însă, după discuții cu constructorul, care le-a spus despre avantaje și dezavantaje, au decis să ia totul de la zero. Inițial s-au gândit să-și facă o casă de vacanță pentru ei și pentru prietenii apropiați, dar la finalul derulării lucrărilor le-a venit ideea de cabană turisitică pentru ca și alți oameni să se bucure de frumusețea sălbatică și pitorească a locului, adică de peisajul de la poalele munților Baiului de pe Valea Doftanei. Dar hai să-ți spun mai multe.

Cabana Sub Bai este construită în pantă, iar de departe se zărește drumul până la ea.


Andreei îi este tare drag acest loc pentru că mare parte din copilăria ei și-a petrecut-o aici, unde a învățat să iubească animalele, să se bucure de natură și să fie mai apropiată de bunicii ei.Desigur că atunci când a moștenit de la bunicul ei tenerul generos de 10.000 metri pătrați și-a dorit să păstreze memoria clipelor magice ale copilăriei și să se bucure în continuare, alături de soțul ei Bogdan, de minunăția acestui loc, mai puțin cunoscut. Cel mai apropiat vecin este la 600 de metri distanță de proprietate, așa că atunci când ajunge acolo chiar simte că a evadat din zgomotul orașului.


Ultimii doi ani și jumătate din viața celor doi soți a însemnat preocuparea și implicarea efectivă în finalizarea acestei case. Evident că s-au îndrăgostit iremediabil de ea și de locul ei pentru că implicarea lor a fost încă din faza de proiect. Andreea mi-a spus “Proiectul a fost făcut de noi, după diferite schițe care ne-au plăcut, pe care le-am văzut pe internet. Ne-am consultat cu un arhitect din Focșani până la faza cabanei la roșu (partea de structură)”. Parterul cabanei este din cărămida, iar etajul este din lemn, desigur ambele niveluri fiind consistent izolate. Și pentru a-i conferi cabanei (care măsoară circa 200 mp la interior) șarmul rustic specific zonei, cu exceptia tâmplăriei de exterior (una termoziolantă), au folosit doar materiale naturale, adică preponderent lemn și piatră.


Pentru că îi știa încă din copilărie pe mulți dintre oamenii locului, împreună cu soțul ei, Andreea nu a ezitat să apeleze la ei pentru a ridica noua construcție. Așa că, după ce au apelat la un arhitect pentru structura casei, s-au lăsat pe mâna constructorului, care a ridicat toată casa. Practic, la construcția și amenajarea casei au participat doar meșterii locali: tâmplarul din sat, pietrarul din stat, instalatorul din sat, dar cea mai mare contribuție a avut-o constructorul care, conform Andreei și a lui Bogdan, a ridicat practic de unul singur cabana, fiind ajutat de către trei ucenici pricepuți în lucrul cu lemnul.


Pe timpul construcției vechea cabană ridicată de bunicul lor le-a prins foarte bine. De ce? Pentru că a servit ca și depozit de materiale, dar și pentru găzduirea meșterilor, care au avut un plăcut loc de luat masa. Când au terminat noua cabană, vechea construcție păstrată a fost integrată în ansamblul proprietății, fațadele ei fiind îmbunătățite și finisate în ton cu lemnul de pe cabana nouă. Deși momentan nu este funcțională, Andreea și Bogdan se gândesc pe viitor să găsească o utilitate și acestei construcții. Până atunci însă prioritatea a fost cabana nouă pe care au denumit-o Cabana Sub Bai de la munții Baiului.


La interiorul noii cabane au făcut tot ce și-au dorit pentru sufletul lor. Andreea mi-a mărturisit: “Dorința noastră cea mai mare a fost să creăm un loc intim, retras, motiv pentru care ne-am implicat, atât cât ne-am priceput, la toată partea de design interior. Am achiziționat sau confecționat toate obiectele de decor, iar munca ce nu a necesitat pregătire de specialitate a fost făcută de noi cu familia și prietenii (lăcuit, vopsit, asamblat, împletit, cuiere, lustre, măsuța din living).” Și chiar s-au priceput foarte bine. Combinația de lemn și piatră de la interior conferă un șarm aparte, completat excelent de ferestre generoase orientate către munții Baiului.


Deși spațiul zonei de zi este unul deschis, el are un punct de atracție central, care este evident șemineul, îmbrăcat, ca și în restul zonei de zi, cu piatră de râu de pe Valea Doftanei.


Dar ceea este foarte frumos gândit și amenajat nu e doar la interior, ci și pe terasa ce prelungește pe timpul verii zona de zi. Are 60 de metri pătrați și fiind suspendată pe stâlpi de lemn pare să plutească în peisajul montan pitoresc. În plus terasa are și scară separată de acces din grădină, unde există și o zonă de foc, unde se creează o atmosferă de tabără pe timpul nopții, iar atunci când e senin pot fi admirate stele pe cer.


Este un loc foarte frumos și se simte că este amenajat cu suflet, iar dacă te gândești că nu au apelat la un designer de interior, ci au făcut totul singuri, chiar e de admirat toată munca lor.Când au terminat cu totul lucrările, la sugestia prietenilor, le-a venit și ideea să deschidă turiștilor cabana. Aveau cinci dormitoare cu paturi matrimoniale, așa că s-au gândit că închirierea ar putea fi o idee foarte bună. Și-au făcut calcule și au ajuns la concluzia că merită ca această cabană să fie închiriată doar integral și pentru minimum două nopți. Deși au deschis-o în vara asta (lui 2017) au deja familii care se întorc, ceea ce-i bucură enorm pentru că simt că toată munca lor este apreciată. Dacă vrei și tu să închiriezi cabana poți afla despre prețuri și pe pagina lor de Facebook/CabanaSubBai și despre perioadă când poate fi închiriată pe mailul cabana.subbai@gmail.com (sau vezi AICI pe turistinfo.ro). Și, până ajungi acolo, merită să te bucuri de imaginile de la interior și de la exterior captate de către fotograful Corneliu David. Sper să te inspire și pe tine!


Vezi articolul original aici: https://adelaparvu.com/2017/10/01/andreea-si-bogdan-au-deschis-propria-cabana-oaspetilor/





#AdelaParvu #ReviewAdelaParvu #CabanaSubBai #SubBai #MuntiiBaiului #ValeaDoftanei #Atractiituristice #AtractiituristiceValeaDoftanei #ObiectiveValeaDoftanei #PensiuneValeaDoftanei #WeekendValeaDoftanei #ConcediuValeaDoftanei #Cabanaizolata #BlogAdelaParvu

Featured Posts
Posts Are Coming Soon
Stay tuned...
Recent Posts
Archive
Search By Tags
No tags yet.
Follow Us
  • Facebook Basic Square
  • Twitter Basic Square
  • Google+ Basic Square